Şi tot cândva, sorbeam dintr-o ciorbă cu gândul la amăgitorul desert sau la amicii care aşteaptau afară sa ne deranjam vecinii . Uram ciorbele, supele, chestiile lichide si pline de legume tocate mărunt care pluteau in castron. Invidiam copiii a căror părinţi nu aveau timp de gătit, de mese în familie. Dar acum ma gandesc la ele ori de cate ori mănânc dintr-o cutie. Dacă ştiam că voi ajunge aici, aş fi pus la păstrat fiecare castron de ciorbă pe care l-am refuzat în copilarie. Si aş fi dat si altora, căci mulţi au nevoie de ea. Mi se intâmpla într-o primăvară să rătăcesc cu metroul prin metropola aceea extrem de ploioasă. Un tată tocmai “pusese masa“ copiilor sai gălăgioşi, nebuni, impertinenţi, pe care n-ai voie să-i cerţi sau să-i plesneşti. Doi se băteau între ei pe o punga de chipsuri, iar al 3lea, în cărucior, mânca shaorma. Ce viata pe ei ! aş fi spus în urmă cu 10 ani. Ce viată pe mine! spun acum ! Luckly I still have my body round here, and they should thank Jamie !

Am ajuns cu ceva timp dupa sfertul academic, marind pasul si urcandu-ma direct in metrou. Nu participasem la impartirea cartilor, dar acest lucru nu a constituit un impediment. Am ”alergat” in cautare de ceva cunoscuti si mi-am deschis cartea. Daca in urma cu 2 saptamani cartile nu mi-au stat prea mult in mana, iar oamenii se aratau interesati, de data aceasta nimeni nu schita nici cel mai mic gest de curiozitate. Cel putin asta se intampla in vagonul in care ma aflam eu. Aveam o singura carte, dar mi-am dat seama ca nu va disparea ca prin minune. Printre randuri auzeam refuzurile pe care le primeau cei de langa mine, dar nu eram acolo sa ne dam batuti. Tot asteptam o fatza abordabila care sa-mi ofere siguranta ca acea carte nu va fi uitata pe un raft langa colectia de reviste. Vedeam deja linia de sosire si o domnisoara careia i se citea nelamurirea in privire. Mi-am infipt bine coltii in prada si i-am lasat cartea cu semnul de carte si explicatiile de rigoare. Aceste rani nu necesita ingrijiri medicale! Nu muscam. Data viitoare indrazniti, nu ezitati.

Seara a continuat cu un after party…vin fiert, forfota, poze, schimb de idei, povestioare, zambete si ras isteric. Am suportat cu greu mirosul de vin, enervandu-i pe toti cu alergia mea, dar a meritat.  Nu cunosc personal gazda, dar casa era old, fancy si foarte tare frate! Multumim de gazduire

te pentru “Lecturi urbane“ partea a3a. 

Am urcat in metrou, ne-am marcat teritoriul pe toata lungimea trenului si am inceput sa facem ceea ce incurajam: sa citim. Normal, cand vezi 150 de oameni citind altceva decat “Blick“ si “Cacan“ te mananca limba sa intrebi, sa afli, caci curiosi suntem cu totii din fire. Si de asta aveam si nevoie…de curiosi manifestandu-se. Era liniste, cu totii ne concentram la randurile din fata ochilor cand vad o tanti simpatica care se apleaca peste bara…“aaa…scuza`ma … e un eveniment..ceva?“. I-am explicat, i-am dat o carte si s-a aratat incantata de actiune. Necesarul tocmai fusese produs, gheata sparta si din stanga aud o voce…” nu te supara..si eu citesc. despre ce e vorba?”. Mai aveam 2 carti, am pus-o sa aleaga, dar a sarit Andrei cu o carte despre….gastronomie. Surprize surprize fara Andreea Marin…o avea deja. Sorry Andrei…dar are ce are cu mine .  Ramasesem cu o singura carte si ajunsesem deja la Dristor 1, unde am coborat si am schimbat peronul pentru urmatorul traseu : Dristor 2 – Unirii 1.

Am pus stapanire pe un metrou gol si am reinceput sa citim. De data aceasta oamenii parca au fost mai timizi, mai neinteresati sau doar mai obositi de la munca. M-am simtit si am scanat cativa pasageri ca sa nu abordez pe cineva care ar fi aruncat cartea cand ar fi coborat din metrou. Ar fi fost pacat. O carte are zeci de pagini, sute de fraze, mii de cuvinte…iar din acestea, si o invatatura de om este suficienta pentru a schimba candva ceva.

Asteptam cu nerabdare si urmatoarea intalnire, sperand cu tupeu sa iasa mai zgomotoasa, beneficiind de “mult succesul“ urat de cei cu care am interactionat.

Multumiri Alinei pt. poze.